Motociclist accidentat mortal pe Aleea Sinaia, vineri seară, politiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în municipiul Târgoviște, s-a produs un accident rutier.
Politiștii s-au deplasat la fața locului, unde din primele cercetări au stabilit faptul că un bărbat de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe Aleea Sinaia, ar fi acroșat și accidentat un bărbat de 53 de ani, care se deplasa regulamentar cu o motocicletă. În urma coliziunii, din nefericire, motociclistul a decedat.
Politiștii efectuează cercetarea la fața locului, sub aspectul săvârșirii infractiunii de ucidere din culpă, fapta prevazută de art. 192 din Codul Penal, urmând sa stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.