Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a primit în cadrul Galei Capital „Excelență în management”, o distincție deosebită pentru performanța administrativă de excepție a orașului Târgoviște. Municipiul a obținut locul 1 în România pentru accesarea de fonduri europene, un premiu care subliniază realizările importante ale administrației locale în modernizarea și dezvoltarea comunității.
„Este o distincție onorantă pentru Târgoviște, încă o recunoaștere a transformării în bine a orașului nostru. A fost un privilegiu să ridic acest premiu, dar în realitate el aparține comunității târgoviștene. Este premiul fiecărui târgoviștean care susține acest drum al înnoirii, modernizării și al îmbunătățirii calității vieții”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
Gala Capital, un eveniment tradițional organizat anual de revista Capital, premiază managerii cu rezultate excepționale din diverse domenii, de la administrație și afaceri până la educație, cultură și cercetare. În acest context, numele Târgoviștei a fost rostit cu mândrie în fața unui public important, lideri naționali din diverse sectoare de activitate.

„Acest premiu reflectă munca continuă și colaborarea între administrație și comunitate. Este recunoașterea unei echipe de succes, care a avut încrederea dumneavoastră și care lucrează pentru a nu o risipi”, a adăugat primarul Daniel Cristian Stan
Târgoviște continuă să se dezvolte și să își ridice standardele de calitate a vieții, iar acest premiu este doar un alt pas spre îmbunătățirea continuă a orașului.