Universitatea „Valahia” din Târgoviște a marcat un moment important în consolidarea colaborării dintre mediul academic și industria energetică prin semnarea unui Acord de parteneriat cu Societatea Națională „NUCLEARELECTRICA” S.A. Delegatia condusă de directorul general Cosmin Ghiță a fost primită cu căldură de conducerea universității, în cadrul unei întâlniri ce deschide noi perspective pentru educație, cercetare și dezvoltare durabilă.



Obiectivele comune ale parteneriatului includ:
- Facilitarea desfășurării de stagii de practică pentru studenți, aliniate la cerințele pieței muncii;
- Dezvoltarea programelor educaționale și formarea specialiștilor în domenii cheie ale industriei energetice;
- Susținerea cercetării științifice și inovării tehnologice, cu accent pe reactoare modulare mici (SMR), gestionarea deșeurilor radioactive, eficiența energetică și digitalizarea proceselor nucleare;
- Inițierea și derularea de proiecte de cercetare comune, naționale și internaționale;
- Promovarea excelenței academice și științifice într-un cadru colaborativ deschis și dinamic.
Reprezentanții universității și Nuclearelectrica au subliniat importanța acestei colaborări în dezvoltarea unei educații și cercetări orientate spre viitor, care să răspundă provocărilor tehnologice actuale și să susțină progresul sustenabil la nivel regional și național.
„Mulțumim echipei Nuclearelectrica pentru deschiderea spre dialog și colaborare, precum și colegilor din universitate care contribuie zilnic la creșterea unei instituții conectate la viitor,” a declarat conducerea Universității „Valahia”.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI

