Pe 13 decembrie, Moș Crăciun sosește la Târgovişte

În data de 13 decembrie, Moș Crăciun sosește în oraș. Alaiul lui va străbate Târgoviștea de la Teatrul „Tony Bulandra” până în Piața Mihai Viteazu. Ora plecării – 17:30. Ora sosirii – 18:00.

Moșul este foarte bine organizat, altfel nu ar putea să împartă un număr impresionant de cadouri în doar trei zile: 13 decembrie (începând cu ora 18:00), 15 și 16 decembrie (începând cu ora 17:00). Înarmați-vă cu poezioare, dar și cu răbdare… Moș Crăciun are un dar pentru fiecare! Întreg evenimentul „Vine-Vine Moș Crăciun” este organizat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgoviște prin Teatrul „Tony Bulandra”.

Accesul publicului la toate evenimentele este gratuit. Șoptiți-le și celorlalți că Moșul are desaga plină cu o mulțime de cadouri pentru cei mici!

leave a reply

error: