Peisaj superb de iarnă în zona montană Moroeni-Padina-Peştera

În ultimele două zile percipitațiile, căzute sub formă de ninsoare, au transformat radical peisajul montan. Zăpada este o constantă a peisajului și în Dâmbovița. Zona Padina-Peștera (apoximativ 1600 de m altitudine) este  sub domnia zăpezii.

Deocamdată nu sunt probleme în ceea ce privește accesul în zonă şi asta pentru că  drumarii  sunt pe baricade şi acţionează. De acum turiștii ar trebui să fie foarte atenți la echipament, la pregătirea minuțioasă pentru parcurgerea unui traseu și nu în ultimul rând, la starea vremii. Stratul de zăpadă variază între 10 și 60 cm și datorită diferențelor de temperatură există și porțiuni cu gheață.

Încă  este în vigoare un cod galben de ninsori și viscol.

Intensificări ale vântului și ninsoare vor fi până în 29 decembrie, adică până duminică, la ora 22:00, conform informării meteo ANM. Meteorologii spun că, în intervalul menționat, ”local și temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45-50 km/h și de peste 60-70 km/h la munte, iar pe parcursul zilei de duminică (29 decembrie) și în sud-est.

La ora transmiterii acestei ştiri, în zona Padina- Peştera, temperatura  este -7 grade Celsius , s-a depus strat de zapadă şi  vântul îşi  face simţită prezenţa. Turiştii care merg în zona montană Moroeni-Bolboci-Padina Peştera trebuie să înţeleagă că lanţurile şi cauciucurile de iarnă  sunt musai necesare pentru autoturisme,chiar dacă utilajele de deszăpezire acţionează.

leave a reply

error: