Percheziții în Dâmbovița într-un dosar de evaziune fiscal, în dimineața zilei de 20 martie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au efectuat 5 percheziții domiciliare în județul Dâmbovița.
Acestea sunt legate de o anchetă privind comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, fiind vizate trei persoane care sunt asociați și administratori ai unei societăți comerciale din domeniul construcțiilor termo-sanitare.

Din investigațiile efectuate, a reieșit că între 2018 și prezent, aceștia au omis înregistrarea corectă a tranzacțiilor comerciale în actele contabile, ceea ce a dus la un prejudiciu de peste 11.000.000 de lei bugetului de stat. În plus, aceștia ar fi încercat să se sustragă de la verificările fiscale, declarând un sediu fictiv și refuzând să pună la dispoziția autorităților documentele contabile.

În urma perchezițiilor, au fost emise 3 mandate de aducere pentru persoanele vizate, care vor fi audiate de către autorități. Cercetările continuă, iar persoanele investigate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de lege, inclusiv prezumția de nevinovăție.