Percheziții în Dâmbovița și București. În cadrul operațiunii „JUPITER”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au desfășurat cinci percheziții domiciliare – două în județul Dâmbovița și trei în municipiul București.
Totodată, au fost puse în aplicare șase mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi conduse la sediul poliției pentru audieri.




Potrivit anchetatorilor, în perioada 2019–2022, reprezentanții unei firme din Dâmbovița ar fi înregistrat achiziții fictive de la 13 societăți comerciale, cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat.
Prejudiciul cauzat este estimat la 650.000 de lei, reprezentând TVA neplătită.
Ancheta este în desfășurare sub acuzația de evaziune fiscală în formă continuată, în vederea documentării întregii activități infracționale.
La acțiune au participat efective ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, structuri de ordine publică, investigații criminale, criminalistică, precum și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
