Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, peste 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și al Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești vor acționa zilnic , în perioada 18–21 aprilie, pentru asigurarea ordinii publice și protejarea cetățenilor din județul Dâmbovița.
Efectivele de jandarmi vor fi prezente în apropierea lăcașurilor de cult unde se preconizează un număr mare de participanți la slujbele religioase, în special în:
- Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană din Târgoviște
- Mănăstirea Dealu
- Mănăstirea Viforâta
- Schitul Peștera Ialomiței
- Alte biserici importante din Moreni, Titu, Răcari, Gura Ocniței, Pătroaia

Totodată, jandarmii montani din posturile Peștera și Zănoaga vor patrula în zona Platoului Montan Bucegi, pentru a sprijini turiștii și a interveni prompt în situații de urgență. Având în vedere riscul crescut de apariție a animalelor sălbatice, autoritățile recomandă turiștilor prudență sporită pe traseele montane.
Recomandările Jandarmeriei Dâmbovița pentru o sărbătoare în siguranță:
- Respectați indicațiile forțelor de ordine;
- Supravegheați copiii în zonele aglomerate;
- Evitați implicarea în conflicte;
- Fiți vigilenți în zonele montane.
Jandarmii vor fi la datorie și în noaptea de Înviere, pentru a asigura desfășurarea slujbelor în condiții de siguranță și liniște, astfel încât credincioșii să se bucure de un Paște liniștit și în siguranță.