Polițiștii dâmbovițeni au fost cu ochii pe șoferii vitezomani, drogați și beți , oamenii legii au fost prezenți pe drumurile publice din județ, pentru siguranța participanților la trafic, combaterea excesului de viteză, descurajarea conducătorilor auto să utilizeze telefonul sau diferite dispozitive care le pot distrage atenția la volan, dar și pentru impunerea unei conduite preventive.
În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 117 sancțiuni contravenționale, dintre care 63 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 14 pentru lipsa documentelor obligatorii prevăzute de lege și 2 pentru utilizarea necorespunzătoare a telefonului mobil la volan.
De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere, 4 dintre acestea fiind pentru depășirea limitei de viteză cu peste 50 de km/h.
În continuare, polițiștii rutieri sunt la datorie pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.
De asemenea, la nivelul Poliției Municipiului Târgoviște, în intervalul orar 16:00 – 24:00, a fost organizată o acțiune, în localitatea Cojasca, pentru combaterea infracțiunilor contra patrimoniului și persoanei, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de disciplină rutieră.
În cadrul acțiunii, polițiștii au controlat 97 de autovehicule, au legitimat 189 de persoane și au aplicat 95 de sancțiuni contravenționale.
Cele mai multe sancțiuni contravenționale, 89, au fost pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reținut 4 certificate de înmatriculare.
Valoarea sancțiunilor aplicate este de peste 25.000 de lei.
Surprins la volan, deși nu deține permis de conducere
Polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au oprit pentru control, în localitatea Crovu, un autoturism condus de un bărbat, din comuna Odobești.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe*
La data de 1 mai a.c., în jurul orei 08:56, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național 72, în localitatea Săcuieni, un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani.
Conducătorul auto a fost supus testării pentru depistarea consumului unor substanțe psihoactive, acesta prezentând un rezultat preliminar pozitiv.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News