Polițiștii dâmboviţeni acționează pe drumurile publice şi pe cele forestiere, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau în alte locuri de comercializare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ce contravin legislației silvice, în ceea ce privește tăierea, transportul și vânzarea pomilor de Crăciun.
Pentru prevenirea și combaterea săvârșirii unor ilegalități privind operațiunile cu pomi de Crăciun, polițiștii fac următoarele precizări:
• Transportul pomilor de Crăciun se realizează doar în baza avizelor de însoțire cu regim silvic (aviz de însoțire primar – dacă transportul se efectuează de la locul de recoltare sau aviz de însoțire secundar pentru alte materiale decât cherestelele – dacă transportul se efectuează din depozite de material lemnos, piețe/târguri/oboare).
• La achiziționarea pomilor de Crăciun de la locul de recoltare, din depozite, piețe/târguri/oboare se va solicita obligatoriu aviz de însoțire cu regim silvic, factură fiscală sau bon fiscal. În aceste situații, se va urmări dacă pe secțiunea de tăiere este aplicat dispozitivul special de marcat cu amprenta dreptunghiulară specifică emitentului din cadrul căruia face parte personalul împuternicit să elibereze avizul de însoțire primar (situație valabilă doar pentru pomii de Crăciun recoltați de pe teritoriul național).
• În situația achiziționării de pomi de Crăciun din supermarketuri (recoltați de pe teritoriul altor țări) se va solicita aviz de însoțire și factură fiscală/bon fiscal, pe secțiunea de tăiere nefiind aplicată amprenta dreptunghiulară a dispozitivului special de marcat.• Încălcarea legislației silvice care reglementează expedierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun este sancționată contravențional de Legea nr. 171/2010 actualizată, cuantumul amenzilor fiind cuprins între 5.000 și 10.000 de lei, de asemenea este dispusă și măsura complementară a confiscării pomilor de Crăciun