Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au pregătit o zi specială pentru copii, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
Evenimentul va avea loc în parcarea de lângă Casa Sindicatelor din municipiul Târgoviște, începând cu ora 10:00, pe 1 iunie.
Participanții vor avea parte de activități distractive și educative, precum exerciții demonstrative și o secțiune dedicată educației rutiere. Copiii vor putea învăța regulile de circulație într-un mod interactiv și distractiv.
Polițiștii își propun să ofere o zi plină de bucurie și distracție pentru copii, oferindu-le oportunitatea de a petrece timp de calitate într-un mediu sigur și educativ.