Alexandru Iorga a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de primar al orașului Găești, după o victorie clară în alegerile locale. Rezultatul reflectă dorința locuitorilor pentru schimbare și încrederea în proiectele de dezvoltare pentru comunitate.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis sprijinul său deplin și al instituției pentru noul primar: „Alexandru, ai tot sprijinul meu și al Consiliului Județean Dâmbovița! Îți doresc mult succes în mandatul de primar”.
Evenimentul a fost și prilejul de a mulțumi tuturor găeștenilor pentru încrederea acordată și de a sublinia importanța colaborării între administrația locală și comunitate pentru implementarea proiectelor care să transforme orașul.

