Primăria municipiului Târgoviște a anunțat că lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale „Grigore Alexandrescu” sunt în plină desfășurare, iar școala va fi redeschisă în această vară. Situată în cartierul Vlad Țepeș (fost microraionul nr. 11), școala care până în 1989 adăpostea aproximativ 3000 de elevi, va beneficia de o modernizare completă.
VIDEO
Finanțarea lucrărilor, în valoare de 12.941.748 lei, provine din Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Runda 2 – Valul renovării. Acest proiect important va transforma unitatea de învățământ într-un loc modern, sigur și eficient, unde elevii vor avea parte de condiții excelente pentru învățătura lor.

„Suntem încântați să aducem o schimbare semnificativă pentru educația din Târgoviște. Prin această reabilitare, oferim nu doar un spațiu modern, dar și un viitor mai bun pentru tinerii noștri,” a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
Această investiție reprezintă un pas mare pentru educația târgovișteană, contribuind la dezvoltarea unei comunități mai puternice și mai pregătite pentru provocările viitoare!