Primul Eco Camp organizat în cadrul programului „Natură curată, relaxare adevărată”, în zona Padina-Peștera, două zile minunate în inima Bucegilor dâmbovițeni, program dezvoltat de Bere Ciucaș și Asociația Act for Tomorrow.
S-a facut ecologizare în zona Lacului Bolboci, pe malurile pârâului care traversează satul Glod, comuna Moroieni și în zona Peșterii Ialomița din Parcul Natural Bucegi.

” Am avut alături peste 130 de voluntari, angajați Ursus Breweries, din Brașov, Buzău, București și Galați, precum și o parte din echipa partenerilor noștri de mobilitate, Autonom, care s-au implicat cu multă dedicare și determinare să curețe deșeurile aruncate iresponsabil în zona Lacului Bolboci, pe malurile pârâului care traversează satul Glod, comuna Moroieni și în zona Peșterii Ialomița din Parcul Natural Bucegi.

Am campat într-un peisaj de vis, în zona Padina- Peștera și ne-am trezit dimineața admirând munții și respirând aer rece și proaspăt. Seara, am încins grătarul, am cântat cântece la chitară și ne-am strâns ca o adevărată comunitate în jurul unui foc de tabără simbolic, unde ne-am simțit bine cu dans și voie bună.
Diminețile și după amiezile, le-am petrecut curățând zonele afectate de deșeuri, și cu fiecare sac strâns, ne-am bucurat că ne putem aduce contribuția pentru ca în această zonă atât de frumoasă să nu mai existe deșeuri aruncate iresponsabil în natură.
Practic, #EcoCamp a însemnat o experiență completă de relaxare în natură curată , iar pentru asta le mulțumim și le suntem recunoscători tuturor voluntarilor prezenți și partenerilor noștri de la Bere Ciucaș, cu sprijinul cărora am reușit să organizăm acest eveniment.
Aducem un rând mare de mulțumiri și tuturor partenerilor care ne-au ajutat cu toate resursele lor să organizăm acest eveniment, care va rămâne mult timp în inimile noastre:
– Salvamont Salvaspeo Dâmbovița, unde am cunoscut niște oameni extraordinari, care ne-au găzduit în spațiul lor și care ne-au ghidat și purtat de grijă timp de 2 zile;
– Aitonom România – partenerul nostru de mobilitate, datorită căruia am putut transporta de la București toate materialele de care am avut nevoie pentru a organiza acest eveniment;
– Prietenilor noștri de la Asociatia Studenteasca Ingmed, Pitesti, care s-au alăturat echipei, și ne-au sprijinit cu resursele lor pentru a organiza acest eveniment;
– Asociatia Chindia Jurasic Park și domnului Nicu Posta, un vechi prieten al muntelui și un cunoscător al zonei, pentru că ne-a ajutat în permanență cu sfaturi, resurse și cu identificarea zonelor cu deșeuri;
– Primaria Moroeni, care ne-a sprijinit să colectăm sacii de deșeuri strânși în cadrul ecologizărilor;
– Întregii echipe Act for Tomorrow, colegilor noștri care au muncit la foc continuu, pentru ca voluntarilor să nu le lipsească nimic și să se poată bucura de această experiență.
Promitem să ne reîntoarcem la munte, de câte ori va fi nevoie, și promitem să organizăm în continuare astfel de evenimente unde îmbinăm grija pentru mediu, cu relaxarea în natură curată și distracția.” , au transmis cei de la Act for Tomorrow
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News