Proba scrisă a concursului național de Titularizare 2023 se desfășoară astăzi,12 iulie, accesul candidaților în centrele de concurs este permis până la ora 8.00, iar examenul începe la ora 9, potrivit procedurii Ministerului Educației. Durata probei scrise este de 4 ore.
Spre deosebire de anii trecuți, numărul lor a scăzut din 2021 și până în prezent. Cu toate acestea, numărul absolvenților din promoția curentă înscriși la examenul de titularizare în acest an este cel mai mare din ultimii 13 ani, peste 5700 de candidați, la aproape același nivel cu cel din 2010, an în care au fost tăiate salariile bugetarilor.
Candidații care nu sunt prezenți în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susține proba scrisă.
După ce a fost deschis plicul cu subiectele, niciun candidat nu mai poate intra sau părăsi sala, decât dacă predă lucrarea, subiectul primit, ciornele și semnează de predare, conform Ministerului Educației. În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit obligatoriu de unul dintre profesorii asistenți până la revenirea în sala de concurs. În această situație, timpul alocat rezolvării subiectelor nu se prelungește, potrivit sursei citate anterior.
Candidații au obligația de a redacta lucrarea scrisă cu cerneală sau pix de culoare albastră; desenele/graficele se pot realiza și cu creion negru, după cum se arată în procedură. Este interzisă utilizarea instrumentelor de scris (stilou, pix) a căror cerneală se poate șterge.
Aceștia pot avea dicționare pentru disciplinele latină sau greacă veche (elină) și planurile de conturi pentru disciplina „economic, administrativ, poștă”.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News