Producţia de autoturisme în România, afectată de criza de semiconductori

Producția de autoturisme din România, grav afectată de criza de semiconductori, a ajuns la 333.179 de unități, fiind înregistrată pentru prima dată în acest an o scădere față de anul trecut, de 6,5%, echivalentul a 23.312 unități în minus. Dacă se menține acest nivel, România nu va mai ajunge la pragul de 400.000 de autoturisme produse.

Dacia a asamblat, în primele 10 luni ale anului, 208.104 vehicule, cu 3.541 mai puține decât în perioada similară din 2021, reprezentând o scădere de 1,6%, iar Ford a asamblat 125.075 autovehicule, cu 13,6% mai puține, respectiv cu 19.771 unități în minus.

Cele două uzine au fost nevoite să oprească producția în repetate rânduri, din cauza lipsei de componente electronice, astfel că livrările de automobile către clienți au acumulat în prezent întârzieri foarte mari, de până la 6 luni.

Fabricile de la Mioveni și de la Craiova au însumat, în luna octombrie, doar 18.277 autoturisme, arată statisticile ACAROM. Este vorba despre o scădere de 35% faţă de luna octombrie 2020, fiind astfel înregistrată o pierdere de 33.141 de vehicule.

Valoarea mașinilor pierdute se ridică la aproximativ 500 de milioane de euro, conform calculelor Profit.ro.

leave a reply