Programul Județean de Dezvoltare Locală schimbă fața comunităților locale, președintele CJ, Corneliu Ștefan spune că și în comuna Buciumeni se lucrează la două investiții cofinanțate de Consiliul Județean Dâmbovița.Proiectele vizează modernizarea drumurilor din satele Buciumeni,Valea Leurzii și Dealu Mare.
Valoarea totală a investițiilor este de aproximativ 10.000.000 de lei, iar Consiliul Județean Dâmbovița, în urma asocierii cu primăria condusă de primarul Pavel Ion, asigură suma de 4.400.000 de lei.
„Prin PJDL mai susținem reabilitarea, modernizarea și dotarea Căminului Cultural din satul Dealu Mare. Licitația pentru executarea lucrărilor este în desfășurare. Proiectul are o valoare de 3.300.000 de lei, cofinanțarea Consiliului Județean Dâmbovița ridicându-se la 1.200.000 de lei.
Se mai lucrează astăzi la refacerea podului rutier de peste pârâul Valea Leurzii și consolidarea albiei acestuia. Finanțarea, de 3.000.000 de lei, este prevăzută în Programul Național „Anghel Saligny”.
Prin Compania Națională de Investiții, Primăria Buciumeni urmărește reabilitarea și modernizarea Școlii Dealu Mare, astfel încât aceasta să devină centru de zi pentru copiii din comună. Documentația tehnică pentru obținerea finanțării de 4.600.000 lei, de la CNI, se află în procedura de evaluare.
Nu în ultimul rând, din bugetul local și finanțare AFIR, se pregătesc actele necesare pentru achiziția unui utilaj mobil pentru situații de urgență, stingere incendii și prevenire inundații. Valoarea estimată a utilajului este de 230.000 de lei.
Totodată, se lucrează la documentația construirii unui pod nou peste pârâul Valea Leurzii, în punctul Voicu, suma necesară accesată prin Anghel Saligny fiind de 2.500.000 de lei.
Am promis, încă de la începutul mandatului, că voi sprijini investițiile primăriilor din județul Dâmbovița, iar Programul Județean de Dezvoltare Locală este instrumentul prin care schimbăm fața comunităților locale.”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News