Evenimentul a reunit lideri importanți, printre care președintele PSD, Sorin Grindeanu, vicepremierul Marian Neacșu, precum și mai mulți miniștri și vicepreședinți ai partidului.

Conferința a evidențiat organizarea și seriozitatea aleșilor locali, cu un mesaj clar: obiectivul PSD Dâmbovița este câștigarea tuturor rundelor de alegeri din 2028.

Liderii au propus măsuri concrete de guvernare pentru susținerea comunităților, prin investiții în educație, sănătate și dezvoltare locală.

Felicitări au fost transmise primarului comunei Șotânga, Stroe Constantin, reconfirmat în funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PSD Dâmbovița, pentru munca depusă și încrederea câștigată în comunitate.
Conferința face parte dintr-un proces mai amplu de consolidare internă, care continuă în structurile TSD și OFSD, cu scopul de a crea organizații puternice, active și bine pregătite.

În Dâmbovița, PSD subliniază că diferența se face prin muncă, rezultate și responsabilitate, nu prin vorbe, iar evenimentul de astăzi a arătat încă o dată pregătirea partidului pentru viitoarele provocări.
