România face un pas istoric în domeniul energiei curate și sigure, devenind prima țară din Europa cu o decizie finală de investiție într-un proiect bazat pe tehnologia reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR).
Beneficii și impact economic
Aproximativ 4.000 de locuri de muncă vor fi create pe durata dezvoltării proiectului: construcție, producție și asamblare de componente.
Pe termen lung, vor exista locuri de muncă permanente și bine plătite, precum și o industrie întreagă care se dezvoltă în jurul proiectului.
Etapele următoare
Până în mai 2026 – verificări tehnice, obținerea avizelor și licențelor, contracte pentru echipamente esențiale și organizarea echipei de proiect.
Următoarele șase luni – identificarea resurselor financiare necesare pentru finanțarea proiectului, conform viabilității.
Etapa Pre-EPC (aproximativ 15 luni) – stabilirea costurilor detaliate, selectarea contractorilor și finalizarea contractelor esențiale pentru construcție.
Capacitate și impact energetic
La punerea în funcțiune, după 2030, 462 MW de energie sigură și curată vor fi livrați constant, fără dependență de vreme sau de zi/noapte și fără emisii de CO₂.
Proiectul va funcționa complementar cu sursele regenerabile, consolidând siguranța energetică a României.
Semnificație strategică
Dezvoltare industrială și locuri de muncă pentru economie.
Poziționare strategică și credibilitate a României în Europa.
Dobândirea know-how-ului pentru operarea și rentabilizarea tehnologiei SMR.
Acest proiect marchează începutul unei noi ere în producția de energie sigură, curată și independentă pentru România.


