Șapte persoane rănite într-un acccident în satul Bolovani, comuna Cornățelu, la fața locului intervin pompierii, SMURD și Ambulanța Dâmbovița.
Echipajele ajunse la fața locului, au identificat șapte persoane rănite, patru dintre acestea sunt din autoturisme, iar trei erau pietoni care au fost acroșați de unul dintre autoturisme.
” Se intervine în cazul unui accident rutier, în satul Bolovani, comuna Cornățelu. La locul accidentului au fost mobilizate forțe de la Detașamentul Titu cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, de la Garda Racări cu o ambulanță SMURD și de la SAJ Dâmbovița 3 echipaje medicale.Din primele informații sunt implicate două autoturisme.
Ajunse la locul accidentului echipajele de intervenție au identificat 7 persoane ranite. 4 dintre acestea sunt din autoturisme, iar 3 erau pietoni care au fost acroșați de unul dintre autoturisme.
Echipajele SAJ Dâmbovița și SMURD acordă primul ajutor medical victimelor.”, transmite ISU Dâmbovița