Schimbări privind reducerea riscului seismic al clădirilor, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, 18 ianuarie, o serie de modificări la Legea nr. 212/2022 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor.
Astfel, pentru eficientizarea Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, prin actul normativ se propune încadrarea, în categoria cheltuielilor eligibile prin Program, și a cheltuielilor pentru elaborarea expertizelor tehnice, în vederea încadrării clădirilor într-o clasă de risc seismic și a fundamentării măsurilor de intervenție, pentru elaborarea auditului energetic și pentru elaborarea certificatului de performanță energetică după intervenţie.
Totodată, se elimină termenul de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru transmiterea solicitărilor de includere în program și a aprobării listelor-sinteză cu obiectivele propuse spre finanțare prin raportare la creditele de angajament aprobate anual cu această destinație, prevăzute în legea bugetară anuală.
Prin aceste modificări, beneficiarii au posibilitatea să transmită Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației solicitarea de includere în Program și necesarul de sume de la bugetul de stat, în orice moment, iar listele vor fi întocmite și aprobate/completate pe măsura constatării îndeplinirii cerințelor legale privind eligibilitatea includerii în Program.
Pentru asigurarea predictibilității Programului, având în vedere că sesiunea privind depunerea cererilor de finanțare a început odată cu intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, eliminarea obligativității aprobării listelor în limita creditelor de angajament va intra în vigoare la data de 1 august 2023.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News