Potrivit unei adrese transmise de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița, înregistrată cu numărul 9028/30.07.2025, Școala Gimnazială Nr. 2 Titu-Târg nu mai îndeplinește, din anul școlar 2025–2026, criteriile legale pentru a funcționa cu personalitate juridică, conform prevederilor Legii nr. 141/2025.

Motivul principal îl reprezintă efectivul prognozat de aproximativ 300 de elevi și preșcolari, sub pragul minim de 500 de elevi impus de legislație.

Ce urmează
- Școala va funcționa ca structură a unei alte unități de învățământ din oraș care îndeplinește condițiile legale (ex.: Liceul Teoretic „I.C. Vissarion” – Titu).
- Nu va mai avea conducere proprie, contabilitate proprie sau personalitate juridică.
- Actele administrative și financiare vor fi gestionate de unitatea coordonatoare.
- Elevii și cadrele didactice vor rămâne în același sediu, procesul educațional nefiind afectat.
Clarificări ale Primăriei Titu
Administrația locală subliniază că reorganizarea este o măsură administrativă impusă de legislație, nu o decizie a Primăriei sau a Consiliului Local. Rolul autorității locale este exclusiv de a transmite un punct de vedere consultativ către ISJ, la solicitarea acestuia.
„Primăria și Consiliul Local Titu nu închid și nu dizolvă Școala Gimnazială Nr. 2 Titu-Târg. Nu avem atribuții legale și nici intenția de a lua o astfel de decizie. Singurul nostru rol este de a răspunde solicitării Inspectoratului Școlar, în spirit de colaborare instituțională”, transmit reprezentanții administrației locale.
Decizia finală privind reorganizarea rețelei școlare aparține exclusiv ISJ Dâmbovița, pe baza propriei analize tehnice și legale.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI