Școala Gimnazială Ocnița va fi gata în primele luni ale anului 2025, condiții ultramoderne pentru educație.
Comuna Ocnița va beneficia de o transformare semnificativă în domeniul educațional, cu finalizarea lucrărilor de modernizare la Școala Gimnazială Ocnița prevăzută pentru începutul anului 2025. Sub conducerea primarului Eduard Barcău, acest proiect ambitios va aduce condiții ultramoderne pentru elevii din localitate, transformând școala într-un centru educațional de top.
Lucrările cuprind atât reabilitarea completă a clădirii școlii, cât și construcția unei săli de sport moderne, esențiale pentru desfășurarea activităților fizice.
Proiectul ce vizează modernizarea Școlii Gimnaziale Ocnița și construire sală de sport, este în valoare de 4.629.317,12 lei și se realizează prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
„Suntem pe cale să oferim elevilor din Ocnița cele mai moderne condiții de învățământ. În 2025, școala va fi un exemplu de educație modernă și accesibilă, unde elevii vor învăța într-un mediu sigur și confortabil,” a declarat primarul Eduard Barcău.
Astfel, începând cu 2025, Ocnița va dispune de o unitate de învățământ complet modernizată, pregătită pentru a sprijini dezvoltarea și succesul educațional al celor mici.