Sportivii de la CS Târgoviște s-au intors cu medalii de la Cupa Okinawa la karate, o competiție de insterstiluri, găzduită de Complexul Olimpic Sportiv Român de la Izvorani.
La capătul unor evoluții foarte bune, sportivii pregătiți de Ionuț Munteanu au urcat de patru ori pe podiumul de premiere, reușind să cucerească o medalie de aur și trei de bronz.
Aurul a fost obținut de Anastasya Andrei la kumite minicadete, la categoria +52 de kilograme. Pe toată durata concursului sportiva noastră a avut parte de o evoluție încântătoare, iar primul loc ocupat a fost pe deplin meritat.
Cu bronz au revenit acasă David Stan (kumite minicadeți – cat. +55 kg), Alexandru Adjudeanu (kumite juniori -61 kg) și Alexandru Vede (kumite juniori +76 kg).
De asemenea, o evoluție bună au avut și sportivii Anastasia Dinu (locul 5 la kata cadete) și Erik Andrei. La ediția din acest an a Cupei Okinawa, clubul nostru a mai fost reprezentat de Ștefania Bălan, Andrei Zagoneanu, Cristian Zagoneanu și Andreea Bobeică. Din comisia de arbitraj au făcut parte Octavian Pomârleanu, Bogdan Tifra și Adrian Drăguș.
În acest an, la startul competiției s-au aflat 866 de sportivi, ce au reprezentat 49 de cluburi din țară.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI