Directorul general al Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Jean Vișan, a participat marți, 17 martie, la o acțiune de plantare organizată la Ocolul Silvic Bucșani, din cadrul Direcției Silvice Dâmbovița. Evenimentul marchează debutul oficial al Lunii Plantării Arborilor, dar și startul campaniei de împăduriri de primăvară.

La acțiune au luat parte silvicultori din cadrul regiei, angajați ai Direcției Silvice Dâmbovița, dar și elevi ai Școlii Bucșani, care s-au implicat ca voluntari în refacerea fondului forestier.

Pe o suprafață de peste 2 hectare, afectată anterior de fenomenul de uscare, au fost plantați peste 10.000 de puieți forestieri, în special stejar și frasin, specii esențiale pentru refacerea ecosistemului.

Luna Plantării Arborilor, desfășurată anual între 15 martie și 15 aprilie, conform Codului Silvic, reprezintă una dintre cele mai importante campanii dedicate protejării și regenerării pădurilor din România.
În primăvara acestui an, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva are în plan regenerarea a 7.112 hectare de fond forestier aflat în proprietatea publică a statului. Dintre acestea, 4.520 de hectare vor beneficia de regenerare naturală, iar 2.592 de hectare vor fi împădurite prin lucrări specifice.

Pentru toate aceste acțiuni – împăduriri, completări și refaceri – vor fi utilizați aproximativ 22 de milioane de puieți forestieri, un efort semnificativ pentru viitorul pădurilor din România.
Acțiunile de acest tip subliniază importanța implicării comunității și a educației ecologice, contribuind la protejarea mediului și la dezvoltarea durabilă a fondului forestier.
