Astăzi, 24 ianuarie, orașul Titu a marcat Ziua Micii Uniri printr-o serie de evenimente care au adus împreună elevi, cadre didactice, oficialități și cetățeni, pentru a celebra unitatea și valorile naționale.

Ieri, elevii Liceului Tehnologic Goga Ionescu au oferit un moment impresionant: un marș cu un tricolor uriaș, Hora Unirii în centrul orașului și un gest simbolic de a merge împreună către Liceul Teoretic „I.C. Visarion”, unde, alături de colegii lor, au participat la un vernisaj dedicat Unirii Principatelor Române, organizat cu pasiune de Asociația Dar Development. Implicarea copiilor, dăruirea cadrelor didactice și sprijinul directorilor au făcut ca aceste momente să fie memorabile.

Astăzi, parcul orășenesc a devenit scena principală a sărbătorii. Evenimentul a reunit oficialități invitate, cadre didactice, copii, membri ai administrației locale și cetățeni implicați activ în comunitate, subliniind că Unirea nu este doar o lecție de istorie, ci o stare de spirit și un exemplu de unitate.

Evenimentele au demonstrat că atunci când comunitatea este unită, se pot construi valori durabile și un viitor solid pentru generațiile viitoare.
La mulți ani, România!
La mulți ani tuturor celor care cred în forța unității și în viitorul comunității noastre!

