Universitatea „Valahia” din Târgoviște a avut onoarea de a primi în vizită trei personalități de prestigiu din mediul academic și religios european, într-un schimb valoros de idei și experiențe.

ÎPS Gheorghe Pankowski, Arhiepiscop de Wroclaw și Szczecin, Episcop al Armatei și Rector al Academiei Creștine Teologice din Varșovia, acad. prof. Irakli Brachuli, membru al Academiei Georgiei și rector al Universității „Sfântul Andrei Cel dintâi chemat” a Patriarhiei Georgiei, precum și prof. univ. dr. Anastasia Zakariadze, profesor de Filosofie și director al Centrului de Cercetare Științifică și Teologică „Sfântul Antim Ivireanul” din cadrul Universității de Stat „Ivane Javakhishvili” din Tbilisi, au fost primiți de conducerea universității târgoviștene.

Din partea Universității „Valahia” au participat rectorul conf. univ. dr. ing. Ioan-Corneliu Sălișteanu, președintele Senatului universitar conf. univ. dr. Claudia Gilia, prorectorii Pr. prof. univ. dr. Marian Vîlciu și prof. univ. dr. ing. Henri-George Coandă, precum și prof. univ. dr. Ion Croitoru, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației.
Discuțiile au vizat aspecte esențiale ale activității academice și științifice, cu accent pe extinderea și consolidarea parteneriatelor existente, deschizând noi perspective de colaborare între instituțiile implicate.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI