Va interzice automobilele diesel începând din 2030 şi automobilele pe benzină din 2035, a anunțat, vineri, 25 iunie 2021, Guvernul regional din Bruxelles, în încercarea de a atinge obiectivul Uniunii Europene privind neutralitatea emisiilor de carbon în 2050, informează Reuters.
În luna martie a acestui an, un grup de nouă state membre UE au cerut Comisiei Europene să stabilească o dată fermă de la care să fie interzisă vânzarea de noi automobile echipate cu motoare diesel şi pe benzină în Uniunea Europeană, în ideea de a alinia sectorul transporturilor cu obiectivele climatice.
Comisia Europeană urmează să propună standarde mai stricte privind emisiile de CO2 pentru noile autoturisme din Europa, în cadrul unui pachet mai amplu de politici ce va fi anunţat în data de 14 iulie, pentru atingerea obiectivului său privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în UE cu cel puţin 55% în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, şi să direcţioneze blocul comunitar spre neutralitate climatică în 2050.