Valorile termice vor continua să crească în toată ţara, astfel că cele diurne se vor situa în jurul normelor specifice pentru mijlocul lunii ianuarie

Vineri, 14 ianuarie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valorile termice vor continua să crească în toată ţara, astfel că cele diurne se vor situa în jurul normelor specifice pentru mijlocul lunii ianuarie în regiunile intracarpatice şi peste mediile multianuale în rest, cu maxime între minus 1 şi 9 grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între minus 5 şi 3 grade Celsius. 

Cerul va fi variabil în regiunile sudice, dar cu înnorări în restul ţării. Ziua vor fi ninsori slabe în zona Carpaţilor Orientali, iar noaptea se vor semnala precipitaţii mixte local în nord, în est şi pe spaţii restrânse în centru. Izolat, cu probabilitate mai mare în Maramureş şi nordul Crişanei, se va depune polei. 

Vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 100 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, spulberând zăpada. Intensificări temporare, cu până la 55…60 km/h, vor fi şi în Moldova, sudul Banatului şi al Olteniei şi pe litoral şi izolat, cu viteze mai mici, în celelalte regiuni. Dimineaţa şi noaptea, pe spaţii restrânse va fi ceaţă. 

leave a reply