Vineri, 6 septembrie 2024, în Scuarul Primăriei Târgoviște va avea loc deschiderea Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița – moment festiv în cadrul Zilelor Cetății Târgoviște.
Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” reprezintă o oportunitate deosebită pentru scriitori și editori de a-și expune creațiile și de a intra în contact direct cu publicul.
În cadrul salonului vor fi prezentate volume noi, se vor organiza lecturi publice și discuții despre literatură, oferind participanților posibilitatea de a interacționa cu autori consacrați sau de a descoperi talente noi în domeniul scrisului.
Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” se dovedește a fi un pas important în promovarea culturii și literaturii consolidând legăturile dintre comunitatea cititorilor și creatorii de conținut cultural.