Astăzi, 18 iulie 2025, vremea se menține instabilă și neobișnuit de rece pentru mijlocul lunii iulie în nordul și centrul țării, unde sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice și rafale de vânt de până la 60 km/h. În unele zone, sunt posibile căderi de grindină.

Cantitățile de apă vor atinge local 15–20 l/mp, iar izolat pot depăși 30 l/mp în nord-estul Transilvaniei și Maramureș și chiar 40–50 l/mp în nordul Moldovei, în intervale scurte sau prin acumulare.
În restul regiunilor, vremea va fi mai blândă, cu temperaturi apropiate de normalul perioadei, cer variabil și doar ploi de scurtă durată în zonele de deal și munte. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări locale în sud. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 20 și 30°C, în timp ce minimele nopții vor oscila între 8–9°C în depresiunile intramontane și 18–20°C pe litoral.
În a doua parte a nopții, există risc de ceață în zonele joase.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI

