Ziua Instituției Prefectului, sărbătorită în fiecare an, în data de 2 aprilie, o instituție de bază în statul de drept, un garant al implementării politicilor și programelor de guvernare în teritoriu.
În anul 1864, a fost instituită, prin lege, noţiunea de „prefect”.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile, iniţiată de 9 deputaţi şi senatori, a fost respinsă de către Senat, la 14 martie 2018, dar adoptată de Camera Deputaţilor, for decizional, la 28 noiembrie 2018.
Ziua Instituţiei Prefectului a fost instituită prin Legea 348/2018, potrivit căreia aceasta poate fi marcată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate prin organizarea de programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific dedicate recunoaşterii rolului şi meritelor Instituţiei Prefectului la dezvoltarea ţării din punct de vedere economic, cultural şi social.
Mesajul prefectului județului Dâmbovița, conf.univ.dr. Claudia Gilia cu ocazia Zilei Instituției Prefectului:
„De 158 de ani Instituția Prefectului este liantul dintre Guvern și cetățeni și dintre cetățeni către toate autoritățile centrale și locale.Când am acceptat această demnitate am știut că nu va fi ușor, dar nu am știut că munca aferentă îți oferă atât de multă satisfacție profesională și personală. Din poziția de prefect chiar pot ajuta cetățenii din județ. Aici se face mai puțină politică și mai multă muncă la firul ierbii. Rezultatele se văd zilnic și în fiecare instituție. Aici chiar sunt mai aproape de oameni. Și oamenii văd acest lucru. La Mulți Ani tuturor angajaților din Prefectură și îi asigur de întreaga mea prețuire!”
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News