VREMEA SE SCHIMBĂ RADICAL, ANM a emis o INFORMARE METEO

VREMEA SE SCHIMBĂ RADICAL, ANM a emis o INFORMARE METEO VALABILĂ 2 aprilie, ora 10 – 4 aprilie, ora 3, fenomenele  vizate sunt precipitații mixte moderate cantitativ, intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică.

În jumătatea nordică a țării și la munte vor fi precipitații, pe arii restrânse moderate cantitativ. În zonele joase de relief, acestea vor fi sub formă de ploaie pe parcursul zilei de sâmbătă (2 aprilie), iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (2/3 aprilie) se vor transforma local în lapoviță și ninsoare. La munte va ninge, la început pe creste, apoi și la altitudini mai mici.

În restul teritoriului, în a doua parte a zilei de sâmbătă (2 aprilie) instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta local prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și posibil grindină.

 Vântul va avea intensificări sâmbătă (2 aprilie) în sud, iar duminică (3 aprilie) în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în zona montană înaltă.

Notă: Vremea va deveni deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord și nord-est.

Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News

leave a reply