Marţi, 13 noiembrie 2018, președintele PMP, Eugen Tomac, a făcut o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa. Cu această ocazie, PMP Dâmboviţa a demarat strângerea de semnături în cadrul campaniei “Pensiile speciale sunt un furt”. Preşedintele PMP Dâmboviţa, Liliana Niţu a susţinut o conferinţă de presă alături de președintele PMP, Eugen Tomac.Mai exact, aceştia şi-au propus să adune 2,5 milioane de semnături la nivel naţional .Iniţiativa PMP solicită abrogarea pensiilor speciale necontributive. După cum ştim, luna trecută, PMP a depus un proiect de lege cu privire la eliminarea tuturor pensiilor speciale, considerând că pensiile speciale sunt un furt şi trebuie să corecteze această nedreptate. Liderul PMP a mai spus că singurii care ar trebui să beneficieze de pensii speciale sunt „veteranii de războoi, militari care au luptat în teatrele de operaţiuni şi foştii deţinuţi politici”, iar restul cetăţenilor ar trebui să primească pensii în funcţie de contributivitate. PMP reacţionează după decizia Curții Constituționale a României (CCR), conform căreia prevederile Legii privind Codul Administrativ privind pensiile primarilor sunt neconforme cu Legea fundamentală.