Podul din zona Zănoaga, care asigură accesul către Lacul Scropoasa și Cascada 7 Izvoare, este în prezent închis, după ce a fost deteriorat și rupt.
Potrivit Salvamont Dâmbovița, podul urmează să fie refăcut în regim de urgență chiar în această săptămână, intervenția urmând să fie realizată de salvamontiștii dâmbovițeni.
Salvamontiștii atrag însă atenția asupra unui aspect important: după redeschiderea podului, turiștii trebuie să respecte regula de traversare care a existat dintotdeauna – maximum patru persoane pe pod în același timp.
Problema apare atunci când grupurile numeroase aleg să traverseze simultan, cu 10, 20 sau chiar mai multe persoane pe pod. O astfel de practică poate pune în pericol siguranța turiștilor și poate afecta structura podului.
Până la finalizarea lucrărilor, podul este ÎNCHIS și nu trebuie traversat!
După redeschidere, turiștii sunt rugați să respecte indicațiile Salvamont și să traverseze maximum patru persoane odată.
Respectarea acestei reguli înseamnă mai multă siguranță pentru toți cei care ajung în zona Zănoaga.
Salvamontiștii avertizează că traversarea podului este extrem de periculoasă, existând risc de accident. Turiștii sunt sfătuiți să nu încerce să treacă peste structura avariată și să respecte restricțiile impuse.
O traversare imprudentă poate pune vieți în pericol și poate necesita intervenția echipelor de salvare.
Nu vă aventurați în zona restricționată! Evitați traseul până când situația va fi remediată și accesul va fi declarat din nou sigur.
În caz de urgență, apelați 112 sau 0SALVAMONT.


