Seara trecută, Curtea Domnească din Târgoviște s-a transformat într-un adevărat platou de film istoric, în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița. Spectacolul „Atacul de Noapte” a oferit o experiență vizuală impresionantă, readucând în prim-plan gloria și strategia legendarului Vlad Țepeș.

Într-o atmosferă încărcată de mister și emoție, reconstituirea a fost completată de momentul special „Metode de pedepsire a inamicilor”, care a ținut publicul cu sufletul la gură, oferind o lecție vie de istorie, dramatism și spectacol autentic.

Costumele de epocă, scenografia realistă și interpretarea convingătoare a actorilor au creat un cadru spectaculos, aplaudat la scenă deschisă.

Zilele Județului Dâmbovița continuă până pe 4 iunie, cu noi evenimente culturale, parade, muzică și bucurie pentru întreaga familie.
