ATENȚIE, ȘOFERI! OPRIREA NEJUSTIFICATĂ PE AUTOSTRADĂ POATE CAUZA CONSECINȚE GRAVE !
Ieri, pe autostrada A0, un șofer a oprit pe banda 2 de circulație din cauza unui martor aprins pe bordul mașinii. Ce a urmat? Coliziunea mai multor autoturisme care au încercat să evite impactul.

Siguranța pe drum începe cu tine!
Condu preventiv!
Păstrează distanța de siguranță – câteva secunde pot face diferența!
Adaptează viteza la condițiile de drum și trafic. Graba nu merită riscul!
Fii atent la semnalizări și la ceilalți șoferi – circulăm împreună, nu singuri!
Nu folosi telefonul la volan! Mesajele pot aștepta!
Dacă aveți probleme tehnice sau vi se aprinde un martor la bordul mașinii:
NU opriți pe banda de rulare!
Reduceți viteza și încercați să ajungeți în siguranță pe banda de urgență sau la cea mai apropiată ieșire.
Dacă mașina se oprește, semnalizați pericolul și evacuați vehiculul cât mai rapid.
O decizie neinspirată poate pune în pericol vieți. Alege să fii un șofer responsabil, nu un pericol pe șosea!