Autor: Dâmboviţa Press

Washington a devenit miercuri, 17 octombrie a.c., a opta capitală în care celebrăm excelența românească de pretutindeni din cadrul proiectului  Gala „100 pentru Centenar”. La evenimentul  organizat pe teritoriul american de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) în parteneriat cu Ambasada României la Washington, zece români cu activități deosebite, promotori ai valorilor și identității românești, au fost premiați cu distincții simbolice în semn de recunoaștere și apreciere a meritelor și contribuției lor la imaginea României în lume. Gala s-a desfășurat în prezența ministrului pentru românii de pretutindeni, doamna Natalia-Elena Intotero, alături de reprezentanți ai misiunii diplomatice din SUA, ai mediului…

Read More

Dintre aceștia, 308.611 elevi vor primi ghiozdane. Beneficiarii sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi, fiind în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară. Elevii din grupul-țintă au devenit eligibili în proiect după ce au solicitat, la începutul anului școlar, sprijinul acordat în cadrul programului național desfășurat anual în baza Legii 126/2004 și a ordinului de ministru nr. 4385/2012. În plus, 51.539 de preșcolari vor primi rechizite școlare. Aceștia sunt beneficiarii tichetelor sociale acordate conform Legii…

Read More

Pe parcursul a două  zile, 18 – 19 octombrie la Bistrița, a avut loc  Liga Aleșilor Locali ai Alianței Liberal Democrate.  La eveniment s-au  reunit reprezentanții conducerii centrale ai ALDE și aleșii locali, prilej cu care au fost prezentate o serie de proiecte pentru dezvoltarea unităților administrativ teritoriale, prin atragerea de fonduri europene și structurale.Prezentarea proiectelor pentru UAT-uri a fost realizată de Ciprian Roșca – secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sorin Roșu Mareș, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Dorin Corcheș – subsecretar de stat în Administrația Fondului de Mediu, Ionel Petre –…

Read More

O expoziţie dedicată Centenarului, este găzduită de Muzeul de Istorie din Târgoviște. De la manuscrise, hărți, litografii, fotografii, albume, cărți poștale, brevete, medalii, insigne, decorații și plachete emise cu prilejul unor evenimente importante,la  arme și uniforme militare, monede, lucrări literare, cât și elemente importante ale vieții cotidiene de pe front și din unitățile militare târgoviștene – toate pot fi văzute în cadrul expoziției “100 de ani de la Marea Unire”. Evenimentul a fost organizat de   Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște,  la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr.189.Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște oferă intrare…

Read More

Vineri, 18 octombrie 2018, Primăria Târgoviște  a fost gazda  unei delegații oficiale din Guilin,  provincia  Guangxi , Republica Populară Chineză.Vizita   este urmare a semnării acordului de colaborare între municipiul Târgoviște și orașul Guilin , ce a pus bazele unor relații de colaborare și prietenie între administraţiile publice locale din Târgovişte și municipiul Guilin – Republica Populară Chineză. În cadrul întâlnirii  s-au discutat chestiuni care țin de punerea în aplicare a acestui acord. Concluziile întâlnirii au fost prezentate în cadrul unei  declarații  de presă susținută de primarul  Cristian Stan și secretarul adjunct al Comitetului Municipal Guilin, prezent la Târgoviște . Un …

Read More

Excelența Sa Davor Vidiš, Ambasadorul Extraordinar ș Plenipotențiar al Republicii Croația în România, a  făcut o vizită oficială în județul Dâmbovița. Programul Excelenței Sale în județul Dâmbovița a debutat cu o întâlnire cu autoritățile locale și județene, ce s-a desfășurat la Consiliul Județean Dâmbovița, la care au participat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel-Nicolae Comănescu, vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, senatorul Adrian Țuțuianu – vicepreședintele Senatului României, Ionuț Ghibanu – vicar eparhial, Arhiepiscopia Târgoviștei, Florina Mureșan – subprefectul județului, parlamentarii Claudia Gilia, Oana-Silvia Vlăducă, Carmen Holban și Corneliu Ștefan, Cristina Ștefan – prorector al Universității Valahia din Târgoviște, Danil Zepiși…

Read More

Alte 24000 de doze de vaccin antigripal au sosit în Dâmbovița. Joi, 18 octombrie, DSP Dâmbovița  a primit de la Ministerul Sănătăţii a treia tranşă de vaccin antigripal, în cantitate de 24000 de doze, ce trebuie înmânate medicilor de familie.Până la finalul lunii octombrie este planificată să sosească la DSP Dâmbovița  şi a patra tranşă de vaccin antigripal, cuprinzând 14880 de doze. Pentru sezonul epidemic 2018-2019,  DSP  Dâmbovița  a solicitat Ministerului Sănătăţii 47220 de doze de vaccine antigripal. În prima  tranşăau sosit 4240 de doze iar  în cea de-a doua tranşă – 4100 de doze. Ca înfiecare an, Campania de…

Read More