Autor: Dâmboviţa Press

Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR) anunță în premieră organizarea unei nocturne rurale adresată muzeelor, caselor memoriale și altor entități culturale și religioase din spațiul rural românesc. Prima ediție a Nopții a Muzeelor la Sate va avea loc în anul 2023, cel mai probabil în prima parte a lunii septembrie. Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, membru fondator al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, va participa la acest eveniment, având în vedere că 5 dintre muzeele pe care le are în administrare se află în zona rurală a județului Dâmbovița: Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Ansamblul Brâncovenesc…

Read More

Unirea Principatelor Române a însemnat un capitol nou, de glorie, în istoria poporului nostru, în care românii, prin vocea și brațul domnitorului Mihai Viteazul, au fost și făuritorii, dar și beneficiarii acestui moment, de care și astăzi ne amintim cu mândrie. Cu prilejul împlinirii a 422 de la Unirea Principatelor Române – la 1600, astăzi, 27 mai 2022, Arhiepiscopia Târgoviștei, la inițiativa Înaltpresfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, a organizat un ceremonial militar-religios, în cinstea voievodului Mihai Viteazul și a actului istoric care, pe lângă urmările lui teritoriale, administrative, politice și militare, s-a transformat într-un simbol a ceea…

Read More

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează, în perioada 30 mai – 4 iunie 2022, proiectul educațional „Lada de zestre”. Tradițiile nu trebuie lăsate să dispară odată cu trecerea timpului. Pornind de la această premisă, mai multe obiceiuri și tradiții românești, dar și obiecte meșteșugite, ce au fost făurite de meșterii populari din trecut, vor fi prezentate copiilor în cadrul proiectului „Lada de zestre”, sub forma unor ateliere atractive și educative. Participanții vor descoperi istoria obiectelor din lut și lemn aflate în colecțiile Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, dar și jocurile populare practicate…

Read More

Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 30 mai – 3 iunie 2022, va efectua, prin societățile comerciale de profil, următoarele activități la infrastructura rutieră: 1. Întreținerea periodică a podurilor – DJ 710, Măgura, km 6+515 2. Covor bituminos pe DJ 702E, Găești – Arsuri, acostamente 3. Întreținerea îmbrăcămintei asfaltice pe DJ 701B, Ciocănești, cale ferată – intersecție DC 77A, km 1+750 – 4+800 4. Șanțuri, rigole pavate, podețe laterale pe DJ 702E, Cobia 5. Șanțuri, rigole pavate, podețe laterale pe DJ 702M, Gheboaia – Tătărani 6. Podul peste Sabar, pe DJ 401A, la…

Read More

PROGRAMPiața Mihai Viteazul!10:30 – 10:45 Deschidere oficială eveniment și ateliere pentru copii (confecționat păpuși, pictură pe față, desene cu cretă colorată,etc);10:45 – 12:00 Spectacol de dans – Școala de balet Daniela Rotari;12:00 – 13:00 Spectacol de dans și muzică – Școala de dans ”All for Dance”;13:00 – 13:20 Elevii din cadrul Liceului “BĂLAȘA DOAMNA” și din cadrul Școlii Populare de Artă din cadrul Centrului de Cultura JudețeanăDâmbovița- prof. Adela Nae;13:25 – 13:50 Momente artistice elevi târgovișteni – Școala Coresi;14:00 -14:30 Moment susținut de elevii târgovișteni -Palatul Copiilor Târgoviște;14:30 – 15:00. Animatie – jocuri și voie buna în prezenta actorilor Florin…

Read More

În alegerea unei firme de contabilitate cu care să puteți colabora pe termen lung este nevoie să țineți cont de câteva aspecte. Chiar dacă mulți văd un criteriu important în alegerea unei firme de contabilitate din aceeași localitate, cât mai aproape de sediul social al firmei pe care o conduc, este bine de știut că acest lucru nu este obligatoriu. Mai mult decât atât, a apela la serviciile unei firme de contabilitate din București atunci când aveți SRL-ul în altă localitate poate veni și cu diverse avantaje. Ce servicii vă poate oferi o firmă de contabilitate? O firmă de contabilitate…

Read More