Autor: Dâmboviţa Press

Primăria Municipiului Târgovişte informează că în perioada 23 – 27 iunie, în intervalul orar 05.30 – 10.30, se vor efectua acțiuni de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom). În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină), la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități. Se vor folosi substanțe din divizia Bayer și avizate de Ministerul Sănătății Publice. Combaterea dăunătorilor se va realiza cu insecticidul K-OTHRINE PROFI EC 250 și SOLFAC TRIO EC 200, insecticid formulat…

Read More

Drumarii de la LDP Dâmboviţa sunt mereu la datorie. Potrivit unui program bine stabilit şi în această perioadă de vară, drumarii desfăşoară o serie de activităţi pe drumurile judeţene. De exemplu, LDP Dâmboviţa a turnat covor bituminos pe DJ 721 Târgoviște (DN 72) – Colanu – Văcărești – Perșinari . Drumarii au lucrat şi pentru întreținere îmbrăcăminți asfaltice pe DJ 701A, sector Titu (DN 7) – Tomșani ( DJ 401A), întreținere îmbrăcăminți asfaltice DJ 702L, sector Scheiu de Sus – Telești. Au fost montate indicatoare rutiere pe rețeaua de drumuri județene – DJ 702D, DJ 702A, DJ 720E 9 şi…

Read More

Natura s-a dezlănţuit şi în judeţul Dâmboviţa. În urma precipitaţiilor abundente căzute în cursul după-amiezi în judeţul Dâmboviţa, trei gospodării din comuna  dâmboviţeană Valea Mare au fost inundate, necesitând intervenţia pompierilor de la Detaşamentul Găeşti, care acţionează  şi la această  oră cu 2 echipaje şi 2 motopompe pentru evacuarea apei din curţile acestora. Pompierii găeşteni au intervenit şi în comuna Crîngurile, pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil.

Read More

Pompierii militari au intervenit pentru salvarea unui bărbat surprins de un mal de pământ în localitatea dâmboviţeană Finta. Intervenţia a fost destul de dificilă. Bărbatul este în afara oricărui pericol. Pompierii de la ISU “Basarab I” Dâmboviţa au intervenit cu 3 echipaje (două de la Garda Corneşti şi unul de la Detaşamentul Moreni – 1 ofiţer şi 12 subofiţeri) pentru salvarea bărbatului, în vârstă de 44 ani, surprins (până la brâu) de un mal de pământ în timp ce lucra la o reţea de canalizare din localitatea Finta. Operaţiunea de salvare a durat cca.30 de minute, pompierii acţionînd rapid pentru…

Read More

Programul dedicat Zilei Eroilor a debutat la Catedrala Mitropolitană cu slujba religioasă săvârşită de ÎPS Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, alături de un sobor de preoţi.Au fost prezenţi numeroşi credincioşi, alături de autorităţi judeţene şi locale, de personalităţi ale vieţii politice şi publice. După încheierea slujbei religioase, oficialităţile s-au deplasat în procesiune către Monumentul Eroilor Dâmboviţeni din Piaţa Tricolorului. A urmat ceremonialul militar, cu onorul acordat prefectului judeţului, trecerea în revistă a Gărzii de Onoare şi salutul trupelor.După intonarea Imnului de Stat, a avut loc slujba de comemorare a eroilor, martirilor şi ostaşilor căzuţi pentru independenţa şi apărarea ţării, slujbă…

Read More

Ziua a cincea  a Festivalului BABEL a fost  cea mai plină .Această  a debutat cu întâlnirile matinale BABEL. De această  dată, oficiile de gazdă au fost făcute  de către  directorul Festivalului BABEL, Mihai Constantin Ranin şi asta pentru că a urmat un moment unic  în cadrul festivalului, care a scris o nouă filă în istoria Teatrului Tony Bulandra Târgovişte, şi anume a fost semnat un Memorandum între Asociația Teatrelor din Coreea de Sud şi Teatrul Tony Bulandra Târgovişte. Actorii Teatrului Tony Bulandra au participat la două festivaluri de teatru, ST Bomb și DipFe, unde au cunoscut atât publicul coreean, care…

Read More

Marţi seară, Palatul Cesianu Racoviță s-a dovedit a fi neîncăpător. Doctori renumiți, politiceni, persoane publice, jurnaliști și bloggerii și-au unit forțele pentru a lansă cartea „Tratamentul pas cu pas al Sclerozei Multiple prin ApiFitoTerapie” După 11 ani de la nemilosul diagnostic de Scleroză în Plăci primit de către Dr.Vanessa Youness, această a decis împreună cu cel ce a salvat-o, doctorul Ștefan Stângaciu, care i-a promis în urmă cu 11 ani că nu va ajunge niciodată în căruciorul cu roțile și așa a și fost, să scrie o carte salvatoare de vieți. Acaesta carte este despre tratamentul pas cu pas urmat…

Read More

  Direcţia de Sănătate Publică a județului Dâmbovita, desfășoară pe perioada lunii iunie 2019 campania de informare-educare-conștientizare cu tema LUNA NAŢIONALĂ A INFORMĂRIIDESPREEFECTELE CONSUMULUIDE ALCOOL.  În parteneriat cu asociația ALIAT-Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomanilor, în data de 5 iunie, se va organiza ZIUA NAȚIONALĂ DE TESTARE A CONSUMULUI DE ALCOOL. ConformOrganizațieiMondialeaSănătății,alcoolulesteatreiacauzădeboalășimoarteprematură pentru populația generală, fiind responsabil pentru mai mult de 200 de boli. Adolescenții și tinerii reprezintă opopulaţie în mod particular la risc, datorită percepției inadecvate asupra consecințelor alcoolului. Unul din zece decese la femeile cu vârsta între 15 și 29 de ani, și unul din patru decese la bărbații de aceeași…

Read More

Miercuri de dimineaţă, edilul Cristian Daniel Stan  a făcut o vizită de lucru pe şantierul  de la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Târgovişte unde se lucrează în ritm alert. De la vizita pe şantier  nu au lipsit: constructorul,proiectantul , viceprimarii Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu şi directorii din cadrul direcţiilor subordonate Primăriei Târgovişte.   Școala va fi reabilitată în întregime, se vor construi încă șase corpuri noi de clădire, realizându-se creșterea numărului de săli de curs de la 22 la 36, se va construi o sală de festivități, se va extinde sala de sport, se vor construi grupuri sanitare și…

Read More

La începutul acestei săptămâni,Guvernul României a aprobat Ordonanța pentru modificarea si completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale 215/2001 si a Legii 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a promovat ordonanța de urgență de modificare a celor trei acte normative după consultarea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), dar și ținând cont de recomandările Comisiei de la Veneția de a nu modifica legislația electorală cu mai puțin de un an înainte de viitoarele alegeri. 29 de membri ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România…

Read More