Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru un nou Centru de îngrijiri paliative în localitatea Gura Ocniței, proiect dedicat pacienților aflați în suferință. Investiția, finanțată din fonduri europene prin Programul de Sănătate – Investiții în infrastructura unităților care furnizează servicii de paliație, se ridică la peste 19,67 milioane lei și va fi realizată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, pe un teren de 75.017 mp. Noua clădire, P+1, cu o suprafață totală de 2.230 mp, va fi dotată astfel încât să asigure confort și servicii de calitate:28 de saloane, fiecare cu baie proprie;Cabinete medicale și psihologice;Spații pentru tratamente, consiliere și socializare;Echipamente medicale…
Autor: Dâmboviţa Press
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan,city managerul Gabriel Boriga și cei doi viceprimari, Cătălin Rădulescu și Constantin Cosma, au făcut în această dimineață o vizită la Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu”, unde au demarat lucrările de consolidare și modernizare a corpului principal al unității de învățământ. Investiția, în valoare de 25 de milioane de lei, este finanțată prin Programul de consolidare a clădirilor cu risc seismic și va fi finalizată în 18 luni. Primarul a subliniat că acest proiect reprezintă cea mai importantă investiție din istoria liceului, care va arăta complet diferit la finalizarea lucrărilor. Recent, corpul B al liceului a fost deja reabilitat, modernizat și dotat, oferind elevilor spații moderne și funcționale. Daniel…
Mâine, 23 octombrie 2025, în foaierul Primăriei Târgoviște, va fi vernisată expoziția de acuarelă „Bijuterii arhitecturale dâmbovițene”, organizată de ALZIAR – Asociația Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România. Invitatul de onoare va fi Corneliu Drăgan Târgoviște. Expoziția reunește 25 de lucrări realizate în cadrul Taberei Internaționale de Creație Artistică, desfășurate între 12 și 18 octombrie 2025, cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură. Printre artiștii participanți se numără: Inga Edu, Lucia Juncu, Nadia Negru, Corina Perianu, Luminița Taburța, Mircea Corcodel și Vladimir Ivanovici. După prezentarea de la Târgoviște, expoziția va fi itinerantă, urmând să fie admirată și în orașele Moreni și Pucioasa, oferind publicului…
Primarul Laurențiu Costache sărbătorește un an de la începutul primului său mandat în fruntea orașului Titu, un an plin de muncă, responsabilitate și rezultate concrete pentru comunitate. În cadrul unei conferințe de presă, primarul a prezentat raportul anual de activitate, subliniind principalele realizări: stabilitate financiară și gestionarea responsabilă a resurselor; investiții majore în educație, sănătate și infrastructură; atragerea de fonduri europene și guvernamentale pentru proiecte noi de peste 380 milioane llei, o administrație caracterizată prin ordine, transparență și respect față de cetățeni. Primarul Laurențiu Costache a mulțumit pentru sprijinul constant președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, colegilor din Primărie, membrilor Consiliului Local, partenerilor instituționali și tuturor locuitorilor care au contribuit la…
După două decenii de așteptare, șoferii care circulă între Târgoviște și Ploiești pot să respire ușurați: traficul pe DN72, în zona trecerii la nivel IL Caragiale – Moreni, a fost normalizat. Această realizare a fost posibilă datorită eforturilor conjugate ale CFR Regionala București și CNAIR DRDP București – SDN Târgoviște, care au intervenit pentru a face circulația mai sigură și mai lină. Rezultatul: timpi mai scurți, șoferi mai relaxați și o călătorie mult mai confortabilă pe unul dintre cele mai circulate drumuri din județul Dâmbovița. „Este un pas important pentru siguranța rutieră și fluidizarea traficului între Târgoviște și Ploiești”, au transmis autoritățile implicate.
Totul a pornit dintr-o frustrare foarte simplă: îmi doream să deschid o firmă, dar ideea de a mă trezi la 7 dimineața, să merg cu un teanc de hârtii la Registrul Comerțului și să stau la coadă pentru o semnătură mă făcea să-mi pierd entuziasmul înainte să încep. Dacă ai încercat vreodată să înregistrezi o firmă „tradițional”, știi exact despre ce vorbesc: o combinație între puzzle administrativ și test de răbdare. Așa că am decis să testez varianta modernă: înființarea unei firme online, direct de pe laptop, prin Dosario.ro. Platforma promite să transforme un proces umed, lent și complicat într-o…
În cadrul programului național „Săptămâna verde”, jandarmii dâmbovițeni au desfășurat luni, 20 octombrie 2025, sesiuni preventiv-educative dedicate elevilor. Acțiunile au avut ca scop prevenirea comportamentelor violente și promovarea unei conduite civice responsabile. Tinerilor le-au fost prezentate principalele fapte contravenționale și infracționale care pot fi comise de minori, precum și consecințele legale, sociale și morale ale comportamentelor antisociale. Fiind o activitate interactivă, cei peste 100 de elevi participanți s-au implicat activ în discuții, identificând modalități de prevenire a conflictelor și strategii de gestionare a emoțiilor în situații tensionate. Jandarmii dâmbovițeni vor continua să organizeze astfel de activități preventiv-educative și în alte unități de învățământ din județ.
Ultima etapă a competiției Juniori U15 a adus meciuri spectaculoase și 15 victorii împărțite între gazde și vizitatori. Victoriile gazdelor au venit prin Luceafărul Târgoviște, Vișina și Pucioasa, în timp ce vizitatorii s-au impus prin Fieni, Moreni și Petrești. În fruntea clasamentului se află Luceafărul Târgoviște, cu punctaj maxim și un avans confortabil față de Fieni, Petrești și Moreni. La capătul clasamentului, se regăsesc Picior de Munte, Academia Târgoviște și Băleni. Etapa următoare, programată sâmbătă, 25 octombrie, ora 15:00, promite noi confruntări palpitante: Petrești – Titu Bucșani – Picior de Munte Mănești – Pucioasa Doicești – Vișina Moreni – Luceafărul Fieni – Băleni Academia Târgoviște stă în această rundă, dar competiția…
La Liceul Tehnologic „Goga Ionescu” din Titu a avut loc a doua ediție a concursului de cultură generală AGER+Tehnologic, organizat de profesorii Tănase Violeta Lavinia și Oprea Ionuț Lucian. Felicitări tuturor participanților și, în mod special, câștigătorilor:Locul 1 – Mihai AndreeaLocul 2 – Niculae AdrianaLocul 3 – Moraru Roberto Evenimentul a demonstrat implicarea elevilor și pasiunea pentru cunoaștere, consolidând spiritul competitiv și colaborativ în rândul liceenilor.
Județul Dâmbovița cu temperaturi scăzute și cer variabil. Meteorologii avertizează că valorile termice vor rămâne scăzute pe tot parcursul zilei, mai ales în zonele montane, iar umiditatea ridicată poate accentua senzația de frig. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM): temperatura maximă: 13°C, temperatura minimă: între 1 și 3°C, vânt: slab până la moderat, umiditate: 50–90% precipitații: foarte puțin probabil să apară Meteorologii recomandă locuitorilor să se îmbrace adecvat, să fie precauți în trafic, mai ales pe drumurile ude sau cu ceață, și să evite expunerea prelungită la frig. Pe măsură ce săptămâna avansează, se estimează o ușoară încălzire a vremii, cu maxime ce pot ajunge la 16–25°C spre sfârșitul săptămânii.
