Razie desfășurată de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești și cei de la Secția de Poliție Rurală Petrești, la data de 4 octombrie a.c., în intervalul orar 11:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești și cei de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Petrești au organizat și executat o acțiune atât pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice, cât și pentru combaterea comportamentelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În cele două ore de acțiune, polițiștii au controlat 55 de autovehicule și au legitimat 84 de persoane.…
Autor: Dâmboviţa Press
Au început lucrări de modernizare și în parcul Chindia, cea mai extinsă zonă verde și de relaxare din oraș, astfel, pe strada Cornel Popa, în zona skatepark și a pasarelei de acces pe Mihai Bravu, pe o suprafață de 1700 mp., au început intervențiile prin care este realizată o nouă intrare către parc și Gradina Zoologică, dar și o parcare auto pentru aproximativ 40 de autoturisme și 2 autobuze, investiție de natură să contribuie la diminuarea aglomerației din zonele de acces în Parcul Chindia. Etapa următoare de reabilitare a parcului se materializează într-un amplu proiect de regenerare urbană, care vizează,…
Ziua Mondială a Educației a fost desemnată la 5 octombrie de către UNESCO, pentru a marca semnarea, în anul 1966, a Recomandării privind statutul profesorilor. Rolul cadrelor didactice este fundamental în acest moment pentru reconstrucţia socială, economică şi intelectuală, atât a județului Dâmbovița, cât și a întregii țări. Autoritățile județului Dâmbovița sunt alături de cadrele didactice și de elevii din județ, așa cum au fost întotdeauna, și îi voi sprijini în toate demersurile ce vizează dezvoltarea tinerei generații! La Mulți Ani, dragi dascăli!” La Mulți Ani, dragi elevi! La Mulți Ani, dragi părinți!” Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News
Tragedie care zguduie județul Dâmbovița: Cine sunt românii care au murit în accidentul de la Mestre-Italia, la o zi de la tragedia din Italia, autoritățile italiene au reușit să identifice toate cele 21 de victime ale accidentului de la Mestre. Aurora și Georgiana, două fetițe de 8 şi 13 ani, mama lor Mihaela , în vârstă de 42 de ani, şi tatăl Mircea din județul Dâmbovița, în vârstă de 45 de ani, sunt cei patru români care au sfârșit după ce autocarul a căzut de pe un pod, de la 15 metri înălțime.Mircea este din Târgoviște, soția lui din Pitești, …
Jandarmii montani au desfășurat o acțiune de ecologizare în masivul dâmbovițean Bucegi , în zonele Zănoaga și Cheile Zănoagei Mici, în cadrul campaniei “Munții nu sunt de gunoaie! Hai să le redăm culoarea!” Activitatea s-a desfășurat în contextul celebrării Zilei Jandarmeriei Montane, care aniversează 22 de ani de la înființarea primei structuri în cadrul Jandarmeriei Române. Prin participarea la această acțiune, jandarmii montani au dorit să protejeze natura și să contribuie la refacerea ecosistemului, dovedind că sunt alături de comunitate nu doar pe timpul executării misiunilor. “Munții nu sunt de gunoaie! Hai să le redăm culoarea!” este un proiect de…
La primele ore ale dimineții, ministrul Economiei a făcut o vizită de lucru la Uzina Mija, Automecanica Moreni și Uzina Dragomirești, alături de președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan și prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia. Au avut o serie de discuții cu reprezentanții Uzinei Mecanice Mija, Automecanica Moreni și Uzina de Produse Speciale Dragomirești, piloni ai industriei de apărare din România. „În actualul context, este esențial ca uzinele dâmbovițene să răspundă cerințelor sectoriale, iar îmbunătățirea capacităților acestora să ofere armatei române și partenerilor noștri soluții performante într-o industrie aflată în continuă schimbare și evoluție. De menționat este și faptul că dezvoltarea…
Ultima oră: Copiii între 0-14 ani au intrarea gratuită pe stadion la meciul Chindia Târgoviște- Progresul Spartac , s-au pus în vânzare biletele. Datorită faptului că se încearcă atragerea a cât mai mulți copii la stadion, în procesul de vânzare a biletelor online pentru meciul cu Progresul Spartac au apărut câteva mici probleme la Tribună 2, prețul biletelor având valoarea 0 ron. Copiii între 0-14 ani au intrarea gratuită pe stadion. Partenerii Chindiei Târgoviște de la ticketing au remediat situația în cel mai scurt timp și lucrurile decurg normal. Tribuna 2 – Sector (A, B, H) – 15 ron Tribuna…
Exercițiul național „Valahia 2023”, România își testează capacitatea de intervenție în cazul unui dezastru nuclear, în perioada 3-5 octombrie a.c., se desfășoară exercițiul național privind producerea unei urgențe nucleare/radiologice „Valahia 2023”, care face parte din proiectul Norway Grants – „Îmbunătățirea securității și siguranței nucleare în România – Creșterea rezilienței la dezastre și a pregătirii pentru răspunsul la evenimene nucleare și radiologice”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian. Exercițiul este organizat de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), împreună cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)/ Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN)/CNE Cernavodă, precum și…
Ministerul Muncii și conducerea PSD Dâmbovița s-au întâlnit cu seniorii, a fost o întâlnire în cadrul căreia s-au discutat o serie de subiecte la ordinea zilei. „La întâlnirea cu seniorii PSD Dâmbovița am avut plăcerea de a ne fi alături ministrul Muncii și Solidarității Sociale, doamna Simona Bucura Oprescu. Am sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice ca într-o mare familie, însă am și vorbit despre lucruri de maximum interes pentru seniorii noștri. I-am asigurat că fiecare pas pe care îl facem și fiecare măsură luată va reflecta #respectul nostru și al statului român pentru munca de o viață a persoanelor…
Intrarea este gratuită la Zoo Târgoviște cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor, 4 octombrie. Primăria municipiului Târgoviște împreună cu Administrația Grădinii Zoologice, va invită miercuri, 4 octombrie, pentru a sărbători, prietenii nostri necuvântători. Cine dorește să aducă legume și fructe pentru animalele de la zoo o poate face, iar animalele ar fi încântate în acest sezon de cartofi , dovleci, mere, morcovi, banane, salată, castraveți, țelină și nuci. Toate fructele și legumele pe care le aduceți la Zoo Târgoviște, vor fi preluate și prelucrate în doze de furaje pentru speciile de animale. Se vor organiza diverse activități cu și pentru…
