Un bărbat de 35 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.

La data de 23 februarie a.c., în baza probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Târgoviște – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 29 ianuarie – 21 februarie a.c., acesta ar fi incendiat, în repetate rânduri, mai multe pubele de gunoi din plastic, amplasate pe raza municipiului Târgoviște, punând astfel în pericol și alte bunuri din apropiere.
Pe parcursul zilei de 24 februarie, persoana în cauză a fost prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgoviște, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale.
Precizare: Punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot înfrânge, în nicio situație, principiul prezumției de nevinovăție.
