Beat și fără permis, a ajuns cu mașina într-un gard, la data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 23:45, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Finta.
Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 37 de ani, din comuna Finta, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul județean 720A, în afara localității Finta Veche, deși nu ar fi posedat permis de conducere, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat într-un gard.
În urma impactului, nicio persoană nu a fost rănită.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News