Municipiul Târgoviște face un pas semnificativ în dezvoltarea infrastructurii sociale, prin construirea unui Centru de zi destinat adulților cu dizabilități, pe Aleea Prof. Radu Gioglovan,…
Spitalul Județean de Urgență Târgoviște face un pas important în eficientizarea investigațiilor medicale și în asigurarea siguranței pacienților. Laboratorul de Toxicologie al unității…
Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a anunțat demararea lucrărilor de reorganizare a traficului pe strada Petru Rareș, una dintre artere importante ale…
Universitatea „Valahia” din Târgoviște se pregătește să își onoreze unul dintre cei mai prestigioși invitați internaționali. Profesorul Antonio Baylos Grau, reputat…
Astăzi, 19 noiembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, au…
Santa Susanna, Spania, a găzduit recent Campionatele Mondiale de Fitness IFBB 2025, un eveniment de amploare la care au participat sportivi…
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a participat la Universitatea „Valahia”, la deschiderea oficială a proiectului „Festival of Innovation and Technological…
Primăria Răzvad, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, A.D.I. Management Integrat al Deșeurilor Dâmbovița și ECOTIC, organizează campania județeană „Orașe…
Parlamentul României i-a acordat ieri aviz favorabil lui Adrian Țuțuianu pentru funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP). Mandatul va…
În această dimineață, mai multe județe din Moldova se confruntă cu ninsori slabe și sporadice, iar carosabilul se prezintă umed, cu sectoare…
