Ieri, Universitatea „Valahia” din Târgoviște a găzduit o întâlnire de înalt nivel în cadrul Alianței Europene KreativEU, eveniment la care…
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de vreme severă pentru perioada 2 octombrie, ora 10:00 – 3 octombrie, ora 23:00,…
La început de octombrie, Muzeul de Artă din Târgoviște își deschide porțile pentru o expoziție inedită, intitulată „Portret de arhitect”, semnată…
Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan a transmis un mesaj emoționant de condoleanțe pentru dispariția lui Honorius Moțoc, apreciind eleganța și…
Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat recepționarea unei noi investiții importante pentru comunitatea locală: baza sportivă din campusul Universității „Valahia” Târgoviște este finalizată și…
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat astăzi, alături de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, și rectorul Universității „Valahia”, Corneliu Sălișteanu, la…
CSM CSU Târgoviște începe sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 18:00, sezonul Ligii Naționale de Baschet Feminin, cu un meci pe…
Tinerii care doresc să urmeze o carieră militară în Jandarmerie au acum oportunitatea de a se înscrie la școlile de…
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, organizează Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți 2025,…
La Cinema Independența te așteaptă o aventură post-apocaliptică plină de acțiune! După o erupție solară devastatoare, civilizația e în ruine, iar Jake (Dave Bautista) – fost…
