Cardul European pentru Dizabilitate și ce beneficii aduce, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), emite la cerere Cardul European pentru Dizabilitate.
În acest an au fost emise 1.196 de carduri. Alte aproximativ 4.100 de cereri sunt în curs de procesare.
Beneficii:
– transport gratuit cu mijloacele de transport în comun
– parcare gratuită
– acces gratuit sau subvenționat parțial la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber (în funcție de pachetele de beneficii stabilite de fiecare dintre Statele Membre participante). Cardul european vine în completarea cardurilor naționale pentru persoanele cu dizabilități și va fi acordat de către autoritățile naționale pe baza propriilor criterii.
Pentru moment, cardul poate fi utilizat în statele membre ale Uniunii Europene: Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda, Malta și România.
„Accesibilitatea, drepturile cetățenilor, calitatea vieții, accesul egal și nediscriminarea și promovarea drepturilor persoanelor cu #dizabilități sunt importante pentru România și Uniunea Europeană. Recunoașterea reciprocă între Statele Membre a statutului de persoană cu dizabilități, prin Cardul European pentru Dizabilitate, este un pas absolut necesar pentru a îmbunătăți calitatea vieții acestor oameni”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.
Pentru a obține Cardul European pentru Dizabilitate, persoanele interesate au nevoie de:
-cererea de înscriere este disponibilă la link-ul: http://dizab.eurocard.gov.ro
-o fotografie recentă (tip buletin).
Înscrierea se poate realiza:
– electronic – prin trimiterea documentelor scanate pe adresa de e-mail a DGASPC din județul sau sectorul de domiciliu;
– personal sau prin reprezentant – prin depunerea documentelor la sediul DGASPC-ului din județul sau sectorul de domiciliu.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News