Înscriere clasa pregătitoare
Browsing: Social
Au crescut din nou prețurile la benzina și la motorină, este a zecea majorare de preț consecutivă din ultimele două săptămâni
SITUAȚIA TRAFICULUI în toată țara, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că situația valorilor de trafic
Recomandări pentru tranzitarea frontierei în perioada minivacanţei de Sfânta Maria
Vineri, 11.08.2023, în intervalul orar 17:00 – 20:00, lucrările de mentenanță pot afecta emiterea rovinietelor și peajelor prin SMS, prin intermediul
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cei de la Biroul Siguranță Școlară și Serviciul Rutier au organizat noi activități informativ-preventive
Echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa au acționat la 370 de evenimente
Comisia de dialog social a avizat acordarea de stimulente financiare celor 558 de absolvenți de gimnaziu și liceu care au obținut media 10
Amenzile în cazul celor care cumpără alcool sau tutun cu voucherele pentru alimente ajung până la 6.500 de lei, aproape 2,5 milioane de români
Perseidele vor putea fi admirate de pe teritoriul României, curentul înregistrând un maxim în noaptea de 12 spre 13 august
