Sub privirile istorice ale Curții Domnești din Târgoviște, a avut loc ședința festivă a CL Târgoviște în cadrul Zilelor Cetății, ce a adunat conducerea Primăriei Târgoviște, consilierii locali și invitații de seamă ai instituțiilor naționale și internaționale. Vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, pr.Ionuț Ghibanu, a transmis mesajul și binecuvântările Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, arhiepiscop și mitropolit al Târgoviștei.
În cadrul acestei întruniri festive, au rostit alocuțiuni personalități marcante precum primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, prefectul județului – Claudia Gilia, fostul primar Teodor Bâte și primarul unei localități din Italia înfrățită cu municipiul.
Această ședință
a oferit un cadru solemn pentru discuții și schimburi de idei între reprezentanți ai autorităților locale și naționale, consolidând astfel legăturile dintre comunitatea locală și partenerii săi internaționali.
Mesajul președintelui CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Astăzi, când celebrăm Nașterea Maicii Domnului, ocrotitoare a Municipiului Târgovişte, am participat la ședința festivă a Consiliului Local Municipal, care a urmat Sfântei Liturghii de la Catedrala Mitropolitană.
A fost un bun moment pentru a ne bucura de realizările trecute și prezente, dar și pentru a proiecta drumul pe care dorim să îl urmăm.
Târgoviștea este construită de oameni care știu cât de importante sunt lucrurile bine făcute.
Fiecare târgoviștean, alături de Echipa Consiliului Local, de Echipa primarului Daniel Cristian Stan, contribuie la înfrumusețarea și dezvoltarea orașului nostru, care a devenit un model de bună practică la nivel național.
Transformarea nu a fost întâmplătoare, ci tocmai rezultatul cooperării strânse dintre autorități și cetățeni.
Astăzi, mi-am reafirmat sprijinul pentru toate proiectele administrației publice târgoviștene, iar Consiliul Județean Dâmbovița va fi implicat, de fiecare dată când este nevoie, în procesul și proiectele care contribuie la starea de bine a târgoviștenilor.
Felicitări tuturor! Fiecare efort, fiecare idee și fiecare acțiune contează.
La mulți ani, Târgoviște!
La mulți ani tuturor târgoviștenilor!”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Mesajul prefectului județului Dâmbovița,Claudia Gilia
„Zilele Cetății sunt un prilej pentru noi toți să rememorăm paginile din moștenirea istorică și culturală pe care Târgoviște o poartă cu mândrie, dar, totodată, să privim cu încredere spre viitor.
Sărbătorim astăzi, atât trecutul glorios al orașului nostru, cât și transformările impresionante din ultimii ani. Grație fondurilor europene și guvernamentale, Târgoviște a devenit un oraș modern, atractiv și dinamic. O administrație eficientă, centrată pe nevoile oamenilor, a reușit să atragă și să gestioneze aceste resurse în mod responsabil, aducând beneficii concrete și vizibile pentru întreaga comunitate. Proiectele implementate au transformat orașul nostru, făcându-l mai competitiv, mai verde și mai prietenos cu mediul înconjurător.Prin accesarea și utilizarea eficientă a acestor resurse, Târgoviștea a reușit să își regândească și să își redefinească multe dintre zonele urbane, să modernizeze infrastructura și să stimuleze dezvoltarea economică locală. Fiecare proiect realizat cu sprijinul fondurilor europene este un exemplu concret al transformării prin care trece orașul nostru. Fie că vorbim de reabilitarea unor clădiri istorice, de modernizarea și dotarea școlilor din municipiu, de modernizarea transportului public sau de crearea de noi spații verzi, toate acestea au fost posibile datorită unei viziuni strategice și a unei administrații care a știut să valorifice oportunitățile oferite de Uniunea Europeană.
Prin transparență, profesionalism și dăruire, provocările au fost transformate în oportunități, lucru ce a condus la crearea unui spațiu urban în care fiecare cetățean să se simtă respectat și valorizat. Dezvoltarea Târgoviștei nu este doar un obiectiv pe termen lung, ci o realitate care se construiește zi de zi, prin implicarea activă a fiecăruia dintre noi.Datorită spiritului inimos și a dorinței de a construi un oraș mai bun, Târgoviște se schimbă de la zi la zi, devenind un loc din ce în ce mai atractiv pentru tineri și pentru familiile care doresc să trăiască și să se dezvolte aici. Putem construi un municipiu unde fiecare dintre noi să se simtă acasă, un oraș care să strălucească prin valori precum solidaritatea, respectul și inovația.Vă încurajez să priviți spre viitor cu încredere! Inspirați de realizările de până acum, avem toate motivele să credem că orașul nostru va continua să evolueze în direcția bună, că ne putem îndeplini visurile și aspirațiile în Cetatea Târgoviștei.Felicit administrația municipiului Târgoviște, condusă de primarul Daniel Cristian Stan, pentru modul în care a reușit să redea strălucirea de odinioară a vajnicei Cetății, în care Mircea,Țepeș, Radu cel Mare, Macarie, Mihai Întregitorul, Coresi, Ion Heliade Rădulescu, Cârlova și alții au scris istorie pentru Națiunea română.Orașul sub zidurile căruia s-au păstrat atâtea veacuri, libertatea, datinele și credința poporului nostru, trebuie să inspire, spre trăinicie, generațiile viitoare.Căci, ”Cetatea este, de la asfințitul veacului al XIV-lea încoace, o efigie pentru vecie. Pentru vecia unui Neam și a unei Țări ”. La mulți ani, Târgoviște! La mulți ani, târgovișteni!”, a transmis prefectul Claudia Gilia