DC 57 Gura Șuții, o investiție cu finanțare prin PJDL inițiat de CJ Dâmbovița, a fost finalizată. VIDEO

DC 57 Gura Șuții, o investiție cu finanțare prin PJDL inițiat de CJ Dâmbovița, a fost finalizată, tronsonul de drum în lungime 2, 4 km, face parte din proiectul „Reparații covor asfaltic pe DC 57, comuna Gura Șuții”, în valoare totală de 1.186.364,54 lei, din care contribuția CJ Dâmbovița a fost 547.647,60 lei.

Cu prilejul recepției acestui drum, președintele Corneliu Ștefan, vicepreședintele CJ, Antonel Jîjîie și prefectul Claudia Gilia au făcut o vizită pe teren.

În contextul acestui eveniment, președintele Corneliu Ștefan a transmis: „Anul trecut, din cele 64 de proiecte depuse, comuna Gura Șuții se regăsește în PJDL cu obiective importante de dezvoltare. La nivelul comunei, avem încă două asocieri – una de 5,5 milioane de lei și una de 2 milioane de lei. În perioada următoare, vom începe lucrările și în cadrul acestor două asocieri. După data de 15 aprilie, vom redeschide Programul Județean de Dezvoltare Locală.

DC 57 Gura Șuții, o investiție cu finanțare prin PJDL inițiat de CJ Dâmbovița, a fost finalizată. VIDEO

Anul trecut au fost depuse proiecte în valoare de peste 135 milioane de lei, iar cofinanțarea CJD a fost de 58 milioane de lei. Le așteptăm pe toate primăriile care doresc să depună proiecte pe PJDL, să vină după data de 15 aprilie cu proiecte eligibile. Anul trecut am avut bugetate 20 milioane de lei, iar anul acesta am suplimentat suma pe care o avem pentru cofinanțare în cazul proiectelor depuse în anul 2021. Anul acesta, vom avea o sumă considerabilă pentru a deschide programul de dezvoltare locală”.

După data de 15 aprilie, se redeschide Programul Județean de Dezvoltare Locală.

Președintele CJ, Corneliu Ștefan nu a întârziat să le dea vești bune primarilor din întreg județul, anunțând că de luna viitoare, în aprilie, CJ Dâmbovița redeschise sesiunea de depunere a proiectelor cu finanțare prin PJDL.

 PJDL este un program complex, care finanțează investiții ce se adresează nevoilor comunităților locale solicitante, și anume proiecte de reabilitare, modernizare și întreținere a drumurilor, proiecte pentru construirea de baze sportive și amenajarea de terenuri de sport, dispensare medicale, amenajarea de sisteme de colectare a apei pluviale, proiecte de alimentare cu apă și canalizare, proiecte de construire de poduri, reabilitare de centre civice.

leave a reply